Moms (to be) are hot!

Exact cind coprul femeii este invadat de tot felul de hormoni, care cauta sa explodeze din cind in cind (chiar la propriu in ultima luna de sarcina), exact atunci o parte dintre noi tinde sa exagereze cu hainele lalai si sa se simta mai putin atragatoare. Basca barbatul din dotare uita de mingaieri si de cuvinte magulitoare! Chiar atunci cind intr-o femeie bat doua inimi, cind ea radiaza (chiar daca ea nu vede asta nici in cea mai de cristal oglinda!), cind poate pune pe ea cea mai mulata rochie pentru a-si evidentia formele generoase, chiar atunci exista voci care o descurajeaza si ii scad taria de sine. Bullshit!
Sint la finalul celei de-a doua sarcini si pot spune cu mina pe inima ca la ambele, in ultimele luni, m-am simtit mai femeie ca niciodata! In cele aproape 18 luni de purtat copii in pintece, mi-am cumparat mai putin de zece articole de imbracaminte, in special din cele cu adaos de bumbac care sa sustina burtica. In rest am scos de la naftalina exact rochitele care imi erau prea strimte odata si imi scoteau prea la vedere colacelul care se forma dupa abuz de paste sau ciocolata. Sa nu mai vorbim de faptul ca fericirea ce vine dinauntru se afiseaza peste tot- pe fata din ce in ce mai neteda, in scipirea din ochi, in parul parca mai stralucitor, in unghiile mai indraznet colorate. Aaa, cum era sa uit detaliul cel mai feminin? Ar fi trebuiesc sa-i mentionez pe primul loc- sanii, care isi maresc considerabil marimea si devin mai fermi si mai sensibili, dar mai obraznici.
Nu inteleg cum pot exista barbati care isi neglijeaza sotiile insarcinate si nu se mai ating de ele cu lunile! Sau le induc stari oribile de nesiguranta din replici de genul "oricum, cine se mai uita acum dupa tine", "cine sa te judece cu te imbraci, trage si tu ceva acolo pe tine" sau "acum sint linistit, mergi oriunde, cine te mai ia in stare asta"? Nu nu nu, femeile voastre abia acum se implinesc, abia acum au cea mai mare de nevoie de confirmari si aprecieri, acum se simt cel mai flatate cind intorc capete si mai puternice cind reusesc sa mai poarte un toc de 10!
Bine, asta mai tine si de femeia mama (fie ea in devenire sau deja cu pruncul in brate). Cele doua notiuni nu se exclud una pe alta si sint convinsa ca majoitatea dintre noi le poate face pe amindoua fara nicio problema. Fiul meu a invatat deja citeva produse de make up si mi le aduce cind am nevoie, pentru ca stie ca-mi face placere sa-mi pun un pic de machiaj si ca asta ma face sa ma simt bine. II place cochetaria feminina, nu in sensul rau pentru un viitor barbat, ci apreciaza deja o doamna ingrijita! Chiar nu inteleg, ma scuzati, mamele care nu au timp sa se spele pe cap (s-au inventat sampoanele uscate ce te salveaza in orice moment), sa-si curete o unghie (macar curate sa fie daca nu isi permit o culoare rezistenta ce poate fi reimprospatata si la trei saptamini) sau sa-si dea macar un rimel/creion cind ies din casa! Eu nu cred ca exista nicio scuza sa nu te mai respecti! Atunci, copilul tau de unde sa invete sa se respecte? Sotul tau de ce sa te mai respecte?
Eu ma simt bine in pielea mea, +/- 20 kg:))) desi problema asta era sa ma omoare la un moment dat. La propiu! Revin cu povestea cind o voi fi terminat de digerat eu insami.

Interzis la peste!

Nu la pescuit, ci la mincaruri din sau cu peste! Din pacate, baietelul nostru are o alergie severa la orice preparat din peste, iar simpla atingere la nivelul gurii sau chiar mirosul puternic ii poate provoca reactii ingrijoratoare.

Dupa inceputul diversificarii, spre 9 luni chiar, am introdus si acest produs in alimentatia sa. Nu am observat pe moment nicio modificare a starii copilului, fie ea si fizica, asa ca nu ne-am facut probleme. Insa, la urmatoarele incercari a refuzat constant orice masa de peste. In afara de o tentativa aproape esuata, cu pastrav la gratar undeva dupa 1 an, la doi ani am descoperit de ce organismul lui ii trimitea semnale sa se fereasca de acest aliment.
Se intimpla de ziua mea, la un restaurant- eu mi-am comandat peste, el minca un gratar de pui. Il hraneam si incercam intr-un fel sa mincam impreuna. La un moment dat am folosit din greseala furculita mea pentru a-i da o bucatica de pui. Incercasem sa evit sa le amestec din cauza mirosului, credeam eu. In citeva secunde, max 30, buza lui superioara a inceput sa capete proportii gigantice. Acuza si dureri in zona limbii. Umflatura crestea in timp ce ma uitam la el. Am incercat cu apa, gheata, o crema de plante pe care o tineam la mine pentru muscaturi de insecte... nimic. Se tot umfla! Am plecat spre spital, am sunat pediatrul. Ni s-a spus ca e reactie alergica. Nu intelegeam la ce... Am tot facut si refacut filmul evenimentelor pina sa ne dam seama ca de vina ar putea fi pestele. Am fost norocosi, caci a fost vazut de medic abia in vreo ora (era duminica seara). Norocosi ca nu a inghitit alimentul problema, pentru ca se pare ca asa ceva ar putea fi letal. Ni s-a confirmat ca e vorba de alergie la peste in momentul in care am mai gatit asa ceva in casa. Prima oara chiar a atins pestele si a patit acelasi lucru, apoi doar mirosul puternic i-a provocat mincarimi in zona fetei si s-a lasat doar cu mici umflaturi superficiale. De atunci, la noi nu se mai prepara asa ceva!
Cit despre tratament, picaturile antihistaminice sint de baza. Apoi, in cazul inflamatiilor la nivelul limbii si a buzei ni s-a recomandat chiar si un corticosteroid. Insa, am fost avertizati sa purtam in permanenta la noi si adrenalina, care poate fi administrata si de parinte, in functie de greutatea copilului. Intre timp, am descoperit un produs special pregatit pentru astfel de cazuri, destinat exclusiv copiilor (exista si in varinta pentru adulti), pe care vreau sa-l impartasesc cu toata lumea, pentru ca poate face diferenta intre viata si moarte pina la sosirea Ambulantei. Nu am cunostinte ca s-ar comercializa la noi in tara, dar cred ca poate fi adus pe comanda. CREIONUL MINUNE NU NE LIPSESTE IN NICIO DEPLASARE!

https://www.youtube.com/watch?v=EN83hen4D-Y&app=desktop

Va rog, nu-mi mai mintiti copilul!

Cum sa cistigi increderea unui copil, daca dupa primele 5 minute de cind ati facut cunostinta, te prinde cu mita-n sac?

Primul test de gradinita:

Ajungem, nu ne intimpina nimeni, decit portarul. Desi alti copii veneau, erau controlati de asistenta, schimbati de parinti si poftiti in clasa. Noi stam pe scaunel, intr-un colt. Incerc sa fac lobby pentru ce va urma si explic ce minunat e in clasa in care intra toti copiii de virsta lui. Emotii. Tras de bluza si si muscat de buza. Asteptam. Apare directoarea care initial are potential de a fi placuta. Dar zdrang! Nu mergem in clasa aia (despre care mie imi povestise anterior ca e destinata grupei mici si deci, si copilului meu), caci are o idee aparent laudabila- il ducem la o grupa superioara ca virsta, pentru a fi preluat de cei mari si integrat de ei. Super! Doar ca pe holul rece, cu pereti albi, dar murdari, ca doar vine vacanta si atunci se face curatenie generala, cu scari ca de bloc ceausist copilul se blocheaza...

- Am nevoie la toaleta!
- Nu avem baie jos, trebuie sa mergi cu mine sus, intervine doamna abia cunoscuta
- Dar eu nu vreau sa urc, nu-mi place (sincer, nici mie!), hai sa cautam alta baie!
- Hai sus sa-ti arat nu stiu ce jucarii.
- Dar eu vreau sa fac pipi! (esti surda femeie? Copilul n-are chef de joaca, face pe el, de emotie, de necunoscut, de... prima data)

Intr-un final, dupa lungi astfel de replici intre surzi, cadem de acord sa raminem la sala de jos. Basca, ne arata si o toaleta special amenajata pentru copii.

-         Imediat in dreapta
-          Mami, uite ESTE toaleta si aici jos! (nu putea sa spuna asa de la inceput?)
-          Ei, o fi uitat doamna de aceasta, poate voia sa te duca la alta mai interesanta (nu, chiar te-a mintit, dar a vazut ca n-o da la pace cu tine si ai prins-o)
-         Vezi, hai sa-i spunem ca are baie si aici, e foarte frumoasa, s-o intrebam cum de a uitat!

Pe bune? Asa se cuceresc copiii la prima intilnire?!
Conving baiatul ca e foarte frumos acolo, ca il asteapta copiii la joaca si ca il astept pe hol, poate veni de cite ori are nevoie, ca nu plec nicaieri si ca azi ne dorim doar sa vedem despre ce e vorba, daca ne place si daca revenim. La prima tentativa de parasire a clasei, replica ingrijitoarei:
-         Nuuuu, dar cum sa iesi? Mami o sa se supere pe tine daca plingi. Mami a plecat si o sa vina repede, uite hai sa stam sa ne uitam pe geam sa o asteptam!
NU MINTIM COPILUL! SI NU TRECEM PESTE CUVINTUL MAMEI! Ce dracu o fi asa de greu? De unde pana mea stii tu ca eu o sa ma supar pe copilul meu si de ce sa stea ca-n Capra cu trei iezi rinjit la geam? Si in plus nici nu stie cum te cheama, ca n-ai avut bunul simt sa te prezinti- de ce ar avea incredere in tine?

Si in general, si cu cei apropiati am astfel de discutii.

NU, nu sint vesnic la doctor sau la farmacie, nu sint bolnava non stop doar pentru ca am iesit din casa! Ma duc sa-mi fac unghiile, na!
NU, nu merg acolo pentru ca nu-mi face placere, poti merge cu alte persoane cu mare drag din partea mea, dar nu pentru ca mi-e rau!
NU, nu voi veni dupa tine daca iesi in parc cu alte persone, decit daca iti promit eu, nu ma astepta la infinit ca o sa vin mai tirziu, sint pe drum in spatele tau.
NU, nu trebuie sa imparti jucariile tale, poti sa le tii cu dintii daca vrei, asta nu te face un copil rau!

Eu daca ii promit ceva copilului meu o fac doar cind stiu sigur ca o sa ma tin de cuvint! In rest, ii graiesc adevarul pe care il digera intre sughituri de plins si o ora daca e nevoie!

Bataia NU e rupta din Rai,

caci te face om si te stoarce de lacrimi, iar copilul sare cu servetelul si chiar... iti multumeste!
Sa dea primul cu piatra cel care n-a avut nici cel mai mic gest de violenta fizica asupra copilului din dotare. Cind urla asa mult, aparent fara motiv, cind rabdarea iti e pusa la incercare, cind se uita restul crucis la tine cind incerci o negociere printre rafturile vreunui magazin, cind te loveste nejustificat, cind face boacana suprema, cind iti zice vreo doua de-ti fac ochii in cap ca la slot machine, dar mai ales cind iti amintesti ca ai trait cu palme la fund, ca ai fost urecheat, ca „unde da mama creste” si, parca n-a murit nimeni... acea clipa in care se intuneca tot si in loc sa Guuus-fraaa-baaa in camera alaturata- jap! i-ai lipit una! Eu recunosc, mi-am lovit copilul de trei ani de foarte putine ori. De fiecare data am regretat amar, am bocit cu nasul in batista, mi-am cerut scuze, am incercat sa vorbim si sa ne intelegem reciproc, dar tot imi amintesc fiecare amanunt, iar parca el nu-si putea exprima niciodata sentimentele prin cuvinte. A venit un moment in care am depus plingere penala asupra unui adult care ma agresase pe mine. Atunci am realizat ca e fix acelasi lucru si nu am niciun drept sa imi bat copilul. Dar greseli facem cu totii.
Ultimul episod m-a lasat masca. Nu stiu daca e virsta, ca doar de, am recunoscut ca sint o ignoranta si stiu ce i se intimpla doar copilului meu (nu care sint virstele la care tre sa faca aia si aia), dar iata ca ne apropiem de cei trei anisori si deodata a iesit la suprafata o violenta ciudata. Bate cu putere, se lupta cu sabiile cu dragonii, vrea sa faca rau si sa fie rau. Sarcina m-a facut parca si mai sensibila si resimt fiecare lovitura inzecit. II explic ca ma doare, ii dau idei de cum ar putea sa-si descarce energia si frustrarile altfel, il trimit la taica’su sa se bata ca baietii, dar na! sacul lui preferat de box sint tot eu. Intr-o zi nu se mai potolea, iar dupa un pumn in fata, in urma caruia am ramas cu obrazul zvicnind, l-am atins undeva pe antebrat. Eu, instant, am inceput sa pling- si ca ma durea fata, dar si ca l-am lovit! Mi-am cerut scuze. El si-a inghitit lacrima si se masa pe minuta.
- Te doare?
- Nu, ma masez, o sa-mi treaca..
- Imi cer scuze, nu e ok nici ce-am facut eu, dar nici tu!
- N-are nimic, ma masez singur. Iti aduc un servetel?
Paaaf, prima lovitura!
-         Nu, scuze, gata, nu mai pling
-         Mersi, mama!
M-a lovit trenul!
-         Poftim? Pentru ce imi multumesti TU mie?
-         Pentru ca ti-ai cerut scuze! Hai sa ne impacam, da pup!Luati de cititi printre rinduri. Poate ca titlul ar fi trebuit sa fie „Despre limite”,  dar Liiceanu a scris o carte intreaga mult inaintea mea.

Ti s-a urcat in cap, draga!

Ba bine ca nu! Mi s-a urcat si in cap, si in brate, si in circa, peste tot! Si ghici ce, nu ma deranjeaza. Ba din contra- consider ca cei mai independenti copii (cam in jur de 2 ani jumate-trei se vede treaba) sint fix aia de au fost cei mai alintati, cei mai cocolositi, cei carora li s-a spus adevarul si nu au fost mintiti/pacaliti, aia care nu au stiu ce-i aia nu fara explicatii.

La inceput, am luat de buna tot ce mi se indica, am vrut sa fiu sotia perfecta, fiica si nora ascultatoare, dar habar n-aveam cum sa fiu mama buna pentru copilul meu. Asa ca n-am facut cosleeping, ba chiar faceam naveta intre camere de n ori pe noapte, alaptam la program- impus de altii nu de copil, mincam doar ce mi se dadea ca in rest otraveam copilul si eram vinovata de cel mai mic scincit bebelusului.
Au trecut citeva luni bune, cam pina la primii dinti ai copilului, cind am zis halt! Eu stiu ce-i mai bine pentru mine in primul rind, apoi daca mama e bine, va fi si copilul. Am adus patutul in camera, nu am fortat somnul neintrerupt de noapte (care a durat pina dupa doi ani) si am facut educatie cum am stiut mai bine si cum a vrut el mai bine. Actiuni si rezultate:
-          NU simplu nu a existat in discutiile noastre. Au fost lungi parlamentari, chiar daca de ce urile au aparut mai tirziu, am reusit sa anticipez. Astfel, a fost lasat sa puna mina chiar si pe fierul de calcat sau la aragaz- nu, nu am ajuns la urgente, caci s-a prins instant de pericol si nu i-a mai trebuit.
-         De-a busilea a mers in curte, in parc, la terase, oriunde, ba chiar pe scari inca de la inceput, astfel ca nu are teama de obstacole, este foarte precaut si se descurca in orice situatie. Dupa ce cade se ridica, se verifica, apoi striga Sint bineeee!
-         Tot din acele vremuri vin si degustarile- de pietre, nisip, frunze, mucuri de tigara sper eu ca nu, dar nu cred ca-i mai trebuie sa incerce si nici n-am avut vreun accident, caci a fost lasat sa descopere singur ca nu-i bun mai nimic din ce ar putea inghiti
-         Chiar daca nu imi raspundea nici macar cu vreun gest sau privire, caci de vorbit a inceput serios aproape de doi ani, eu i-am multumit, mi-am cerut scuze si tot felul de politeturi din astea de oameni mari inca de la inceput. N-are nici trei ani si le foloseste prea des acum! Se enerveaza daca nu-i raspunde cineva la multumesc
-         Plinsul este acceptat in orice forma si oricit, mai ales la mine in brate! Se descarca multumit, apoi imi cere singur sa vorbim despre cele intimplate si uite-asa nu acumulam frustrari. Toata lumea e fericita
-         Existe si momente de time out, atit de blamate parenting-rile astea noi, cind eu refuz sa-i mai stau in preajma- ma retrag sa ma linistesc sau il rog pe el sa meraga in camera lui sa se descarce. Asta ca sa evitam rabufniri. Consider ca sint sanatoase, in cazul nostru functioneaza si se lasa cu scuze si impacari simpatice
-         Atit de cocolosit a fost incit acum se incalta singur, isi alege singur hainutele dimineata, ma ajuta cu placere- ar face orice singur pentru ca stie ca poate, pentru ca are incredere in el, pentru ca nu-i e frica de greseala. Poate fi chiar enervant citeodata cind vrea sa cintareasca fructele in supermarket si in spate e coada de zece persoane, dar el poate!
-         Nu il cert pentru ca eu sint adultul si detin adevarul suprem! Mereu am discutat si am explicat- actiuni, fapte, consecinte. Am incurajat astfel sa spuna orice, fara teama de pedeapsa. E foarte sincer, iar daca inventeaza lucruri stiu ca are nevoie de cineva sa-i atraga atentia asupra minciunicii, ca sa nu se simt singur in lumea lui.
-         Nu am fortat lucrurile. A vrut lapte noaptea- ok, am mers asa pina la doi ani si trei luni. A vrut sa doarma cu noi in camera si sa nu adoarma singur- ok, trecerea se face abia acum la aproape trei ani si chiar daca se trezeste in toiul noptii, nu vine peste noi, ci ma asteapta in patutul lui sa-l alin. Olita vs pampers n-a fost o povara- de ce sa trezesti copilul in toiul noptii sa-l pui sa faca la olita, pret de citeva saptamini, ca sa se invete? Cu rabdare treci marea. El a refuzat singur scutecul miraculos! Devreme? Tirziu? Habar n-am si nici nu ma intereseaza, toate in ritmul lui si al nostru

Picioarele in M, toata lumea!

Mie mi-a atras atentia carrierul de la Stokke (acesta nu e un articol publicitar!). Acum, cind imi astept al doilea copil. Nu pentru ca e facut sa cari doi copii, dar chiar are doua marsupii in care, daca te tine coloana, ii poti cara chiar pe amindoi deodata, cel mic in fata si cel mare in spate. Dar discopatia lombara nu ar fi prietena cu astfel de greutate inegal distribuita, asa ca nu l-am studiat prea mult. Mai e si scump, desi investitiile in produsele Stokke mi se par justificate pe termen lung. Cineva intreba pe un grup daca existau mamici care au folosit asa ceva. Nu, nu era niciuna, pentru ca se intrunisera acolo doar purtatoarele de wrap si sling and stuff. N-am nimic cu nimeni, ba chiar tocmai ce am achizitionat un wrap nou nout pentru bb2! Sa-l pot purta inca de la inceput si sa-l pot tine de mina si pe cel mare. Doar ca nimeni n-a raspuns fetii la obiect, ci au inceput sa desfiinteze produsul „de firma”. Acesta a fost momentul cind am fost pocnita si trecuta la colt ca „aberez”, pentru ca mi-am permis sa obiectez in locul proaspetei mamici, ca nu le ceruse nimeni niciun sfat, iar eu am povestit experienta noastra cu un produs asemanator. Recunosc, la primul copil am fost influentata si de familie! Desi mi-am tinut copilul in brate mai mereu, chiar daca riscam „sa se invete”, tot ma uitam ciudat la cele care isi purtau copiii in cirpe prea lungi si complicat de aranjat, mi se parea mie.
Am incercat deja clasica Manduca, care si aceea mi s-a parut cam complicata (abia dupa 1 an ne-am folosit un pic de ea). Copilul nu se simtea bine deloc in ea, iar eu imi fortam spatele pina sa ne conectam, apoi n-am simtit confortul mult visat pentru lombara mea. Din tot ce am testat am ales ceea ce se numeste vad „chilot atirnator”.

L-a vazut si pediatrul, mi-a explicat doar cit si cum sa tin bebelusul intr-insul, poate sa-i mai sustin funduletul cu o mina daca adoarme, asa ca nu mi-am facut griji! Baiatul nu are niciun fel de problema nici la sold, nici la picioare, nici la mers, ba chiar s-a ridicat foarte repede si a pasit corect inca de inceput. Sa mai spun ca a stat si in premergator si nu a topait deloc si a mers inainte de 1 an? Well, asa ca rog respectuos sa fiu lasata in plata mea cu aceste picioare in M, am vazut poze, descrieri, cunosc argumente si definitia cuvintului ergonomic. Noi am folosit ce ne-a fost noua potrivit si am fost fericiti si sintem sanatosi. Amindoi. Ba chiar am folosit citeva luni si carutul, pentru somn, de care s-a indragostit abia dupa doi ani:)

Atentie! Acesta nu este un blog cu sfaturi!

Pentru ca mi-am permis sa imparatsesc din experienta mea unei mamici care adresa o intrebare nevinovata pe un grup, la care primea doar sfaturi stricte de urmat, mi s-a spus ca „aberez”. Da, fix mamele care detineau adevarul absolut, de la care eu ma abateam, mi-au tras cite una, virtual, scuipind venin si aruncind cu pietre. Stai! Cuuuum? Sa inteleg ca aceste grupuri inchise, in care patrunzi cu pile (spune-mi cu cine de frienduiesti ca sa-ti spun cine esti), dupa o atenta verificare a adminului (sa te fereasca Cerul sa ai profilul deschis doar pentru prieteni, ca n-ai nicio sansa!) sint pentru mamele noi, total neinitiate, pe care le-a ocolit instalarea instinctului la nastere si basca, nici n-au citit carti si nici n-au mers la conferintele celor mai guru dintre toti guru din domeniu. Nicio problema, se ocupa fondatoarele de voi de va dau de toti peretii pina mincati rinduri virtuale pe piine. Daca spui ceva contra, stai jos, esti pedepsit, n-ai nicio sansa de recuperare, huoooo, iesi afara!

S-avem pardon, uite ca vreau spatiul meu, in care mi-am propus sa expun mai ales „erorile” mele grave de parenting, care incalca orice regula din arhi cunoscutele (de catre cine?!) si prea aplicatelor stiluri moderne de crestere a copiilor. Am vrut sa le insir, dar ma scuzati, nu le cunosc pe toate, nu le stiu exact denumirile pentru ca sint o ignoranta si nu citesc studii in domeniu. Am mai pus mina pe articole care descriau una alta si, fara pic de modestie, am descoperit ca erau elemente pe care deja le aplicasem si mi se pareau banale si de bun simt si chiar nu le inteleg rostul de a fi incadrate intr-o carte, sesiune, conferinta, workshop etc etc. Nu, nu m-am nascut invatata, ci am nascut ca sa invat! Intaiul meu prunc m-a invatat sa inteleg ce are nevoie si m-a ajutat sa-i fac pe plac. Sint convinsa ca si al doilea copil va veni cu stilul si nevoile lui/ei si voi invata din nou. Si la al zecelea copil de voi ajunge (exagerez, really, nu fac parte din nicio secta), tot nu le voi sti pe toate si nici nu voi gasi retete minune in carti.
Nu ma inchid intr-un glob de sticla, ba din contra, imi pace sa aud experiente prin care au trecut diverse mame si copiii lor, dar refuz sa mi se inghesuie pe git sfaturi ideale pe care sa le urmez cu ochii inchis. Este exact ceea ce imi doresc eu sa fac aici, in spatiul meu- nu imi etalez stilul „perfect”, ci doar sa povestesc intimplari . In principiu din alea rele, departe de idealul conturat in www, care nu se incadreaza in grila noilor stiluri definite de parenting, de condamnat de noile „mame perfecte”.